Materialul lemnos este obtinut din copaci prin taierea acestora in grinda si scandura pentru utilizarea acestora in constructii. Nu acordam insa suficienta atentie mentinerii „vioiciunii” materialului in vederea imbunatatirii calitatii vietii.

Lemnul este un material "viu", la care persista spaima aparitiei ciupercilor si a insectelor. Cine a vazut vreodata o sarpanta atacata de viermi, cunoaste consecintele de care trebuie sa fim constienti cu totii.

Toxicitatea depinde in primul rand de concentratia substantei toxice, care este cu atat mai ridicata, cu cat atacul daunatorilor este mai violent. Prin dizolvanti ea este transportata in interiorul lemnului. Aceste substante sunt volatile, imprastiindu-se in intreaga incapere, motiv pentru care este necesara protejarea cailor respiratorii.Urmele acestora se pot evapora si mai tarziu, incaperile fiind astfel contaminate partial pentru o perioada foarte lunga de timp. Pe acesti factori se bazeaza intoxicatiile cronice: cei care locuiesc mult timp in incaperi contaminate inmagazineaza in tesuturile adipoase mari cantitati din aceste toxine, adesea lipofile, si se pot confrunta cu o boala lunga si chinuitoare. in acest context, PCP-ul si Lindanul au aparut deja cu multi ani in urma, in tarile vestice, pe primele pagini ale ziarelor.

Tratarea chimica creaza probleme si in ceea ce priveste reciclarea lemnului care rezulta din demolari sau renovari, acesta devenind prea scump pentru a fi reciclat.
Subliniind acest aspect, la initializarea fiecarei masuri de protectie sau constructie ar trebui sa fim constienti privind necesitatea unui tratament dar trebuie sa ne uitam si la alte posibilitati, deoarece la protectia preventiva a lemnului exista metode eficiente si totodata nu neaparat periculoase. Putem mentiona aici taierea lemnului la momentul potrivit, depozitarea adecvata a acestuia (evitarea locurilor umede), protectia lemnului la constructii, respectiv impregnari cu acid boric.

Protectia cea mai eficienta a lemnului reprezinta pastrarea acestuia in stare pe deplin uscata, deoarece orice viata necesita apa. Astfel si daunatorii necesita o umiditate minima care, in general, devine evitabila la o casa construita in mod adecvat.

Una din cele mai vechi metode de protejare a lemnului care se afla in contact direct cu solul, este carbonizarea materialului lemnos. Un procedeu asemanator este „prajirea“ lemnului: cu un arzator/bec de gaz se trateaza suprafata lemnului, care capata un efect rustic. Aceste metode insa necesita indemanarea si experienta specialistilor.

Lemnul poate fi protejat, de asemenea, cu Sare de bor, o alta cale de protejare eficienta si ecologica. Este vorba, de fapt, de acelasi fenomen ca in cazul alimentelor care sunt conservate cu sare, si anume: incetinirea procesului natural de dezintegrare. Sarea de bor, datorita continutului ridicat de bor, are efect antifug si antibacterial. Tocmai de aceea, de sute de ani, prezinta o importanta tehnica semnificativa.

Sarea de bor a fost gasita pentru prima data in Europa in zona muntelui Vezuv. in zilele noastre, minele cele mai mari sunt in SUA, in statul Nevada, desertul Mojave. Sarea nu mai este extrasa din lacuri sarate ci exploatata din put. Se foloseste in numeroase industrii, de la fabricarea sticlei si a ceramicii pana la medicina, dar si la prepararea medicamentelor si a solutiilor.

Sarea clasica de bor este octoboratul. Datorita continutului ridicat de bor are proprietati antiseptice. Este solubil in apa si usor de folosit, insa tocmai datorita solubilitatii, nu este potrivit pentru folosirea pentru tratament exterior, deoarece ploaia ar spala sarea de bor din materialul lemnos, iar in acest fel, efectul protector ar disparea. Exista diverse metode de impiedicare a spalarii stratului de octoborat, prin aplicarea unor straturi ulterioare de vopsea/lazura, de exemplu, dar acestea trebuie vazuta fiabilitatea acestor metode.

Solutia de sare de bor poate fi aplicata usor cu pensula, sau stropita, ori se poate utiliza metoda „imersarii“. in orice caz, aplicarea trebuie facuta „ud in ud“, adica al doilea strat trebuie aplicat cat timp materialul este inca ud de la prima aplicare. Pe parcursul procesul de uscare indelungat, sarea de bor va patrunde adanc in substraturile lemnului, oferind o protectie deosebita.

O alta metoda, nedaunatoare din punct de vedere ecologic, este spalarea lemnului cu lesie, avand o concentratie de 6%, la presiunea de 4 bari, si o temperatura cuprinsa intre 15-30 grade Celsius. Dupa aceasta operatiune, lemnul trebuie spalat cu apa curata si uscat cu grija. Lesia descompune lignina si o parte din rasina, iar lemnul va capata o nuanta mai inchisa de gri - lucru favorabil ulterior, la vopsirea suprafetei, pentru ca rasina nu va razbi prin stratul de vopsea. Orice lemn poate fi spalat cu lesie, fie ca este vorba de fatade din lemn, scandura, case din lemn, casute de gradina, terase rustice, ferestre, usi sau podele. Acest tratament a dat roade chiar si in cazul suprafetelor expuse la uz excesiv, de exemplu in cazul unitatilor turistice, hoteliere si in locurile unde exista pericolul atacarii lemnului de catre diferiti daunatori.